Încă 118 cazuri de COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova, în ultimele 24 ore

Încă 118 cazuri de COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova, în ultimele 24 ore

La data de 08.04.2020, 118 cazuri noi de infectare cu noul Coronavirus au fost confirmate după procesarea a 629 probe de laborator, dintre care 2 cazuri de import şi 116 cazuri cu transmitere locală. Bilanţul total al persoanelor infectate în Republica Moldova este de 1174.

Astăzi, au fost confirmate alte 27 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici – 5, asistenţi medicali – 9, felceri – 3, farmacişti – 1, personal auxiliar – 9 persoane.  În total, până la ziua de azi, au fost confirmate 317 cazuri de infectare a personalului medical.

Totodată, în această zi  au fost înregistrate 3 decese:

  1. Bărbat din r.Soroca, în vârstă de 80 ani, comorbidități: Insuficiență respiratorie acută II-III,  Cardiopatie ischemică, Anemie cronică ferodificitară.
  2. Bărbat din r.Glodeni, în vârstă de 80 ani, comorbidități: Edem pulmonar, Insuficienţă respiratorie gr.III-IV, cardiopatie hipertensivă dismetabolică decompensată.
  3. Bărbat din or.Tiraspol, în vârstă de 66 ani, comorbidități: HTA, Cardiopatie.

Până în prezent, 27 persoane au decedat de COVID-19 în Republica Moldova, iar 43 persoane au fost tratate de infecție.  

De menționat că, la ședința de azi a Comisiei pentru situații excepționale s-a decis instituirea regimului de carantină în satul Talmaza, din raionul Ștefan-Vodă, după ce 29 de locuitori au fost diagnosticați cu COVID-19. Astfel, începând cu data de 9 aprilie, ora 8:00, în satul Talmaza, raionul Ștefan-Vodă vor fi impuse restricțiile de circulație aferente acestui regim.