O nouă donație de echipamente de protecție pentru angajații spitalelor municipale

O nouă donație de echipamente de protecție pentru angajații spitalelor municipale

Primăria municipiului Chișinău informează că instituțiile medicale municipale, antrenate în tratarea pacienților cu coronavirus de tip nou, au beneficiat de o donație sub formă de echipamente individuale de protecție, din partea Comunității evreiești din Moldova.

Acțiunea de donare a avut loc la IMSP „Maternitatea municipală nr. 2″, iar lotul de echipamente conține 50 de mii de mănuși de protecție care vor fi distribuite spitalelor din Chișinău.

Prezent la eveniment, primarul general, Ion Ceban, a mulțumit Comunității evreiești pentru gestul caritabil, răspunzând apelului municipalității de a contribui împreună: autorități, cetățeni, agenți economici, ONG-uri etc., în lupta cu coronavirusul de tip nou.

„Suntem recunoscători tuturor persoanelor și entităților care se implică activ, de rând cu autoritățile, la depășirea situației cauzate de epidemia CODIV-19. Donațiile făcute acum, cât și cele anterioare, ne sunt de un real folos, iar lotul de echipamente primite va fi distribuit către medicii antrenați în prima linie”, a menționat edilul capitalei.