Accesul copiilor la terenurile de joacă din curțile de blocuri și din spațiile publice ar putea fi restricționat

Accesul copiilor la terenurile de joacă din curțile de blocuri și din spațiile publice ar putea fi restricționat

Primăria municipiului Chișinău informează că accesul la terenurile de joacă din curțile de blocuri și spațiile publice ar putea fi restricționat. Un anunț în acest sens a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale.

Edilul capitalei a făcut un apel către părinți, de a nu-și lăsa copiii pe terenurile de joacă, pentru că acestea reprezintă o potențială sursă de infectare cu COVID-19, deși sunt dezinfectate. „Am și eu doi copii mici. Ieșim împreună cu ei în parcuri la plimbare, dar evităm terenurile de joacă. Dragi părinți, mă adresez dumneavoastră! Aveți grijă de sănătatea celor mici. Știu că e complicat să explicăm copiilor că nu se poate, dar trebuie să o facem pentru binele lor”, a menționat Ion Ceban.

Mai mult, edilul a făcut o adresare către Comisia extraordinară municipală de sănătate publică, în sensul ca specialiștii să analizeze opțiunile pe parcursul acestei săptămâni și să vină cu recomandări, pentru a interzice accesul la terenurile de joacă, care pot fi periculoase pentru cei mici. 

În context, e de menționat că servicile municipale specializate vor continua lucrările zilnice de dezinfectate a zonelor publice.