Acces restricționat la terenurile de joacă pentru copii și cele de sport din capitală

Acces restricționat la terenurile de joacă pentru copii și cele de sport din capitală

Primarul general, Ion Ceban, a dispus că începând de vineri, 12 iunie, curent, terenurile de joacă pentru copii și cele de sport/fitness din parcuri, spații publice și curțile blocurilor de locuințe să fie închise pentru public, în contextul situației epidemilogice atestate la nivelul municipiului Chișinău.  

Edilul capitalei a solicitat responsabililor monitorizarea strictă a respectării măsurilor impuse luând în considerare că numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 este în creștere pe teritoriul municipiului. „Aceste terenuri prezintă pericol pentru sănătatea copiilor pentru există un risc sporit de infectare cu coronavirus. În ultima perioadă aceste locuri au devenit aglomerate, iar cetățenii nu conștientizează acest pericol”, a menționat Ion Ceban.

De asemenea, primarul general a făcut un apel către părinți, de a nu înlătura benzile de blocare a accesului pentru că reprezintă o măsură de siguranță, îndemnându-i totodată să meargă la plimbări în aer liber și să țină cont de toate recomandările specialiștilor.