Zile libere pentru bugetari în perioada 27-31 august 2020

Zile libere pentru bugetari în  perioada 27-31 august 2020

Conform Hotărârii de Guvern nr.656  din 17 decembrie 2019, ziua de 28 august se consideră zi de odihnă, iar ziua de 22 august– zi lucrătoare. Astfel, angajaţii din sistemul public vor beneficia de cinci zile libere în perioada 27-31 august 2020.

Decizia vine în contextul utilizării optime de către salariaţi a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare și conform prevederilor art.111 alin.(5) din Codul muncii, în legătură cu marcarea pe 27 august a Zilei Independenţei și pe  31 august, a sărbătorii „Limba noastră”.

Menționăm că,  salariaţii care în ziua de 28 august, declarată zi de odihnă, urmează a se afla în concediu de odihnă anual sau în concediu neplătit, nu au obligaţia de a se prezenta la serviciu în ziua de sămbătă, 22 august, declarată zi lucrătoare.