Lansarea Studiului post intervenție pentru determinarea cunoștințelor, atitudinilor și practicilor privind prevenirea cancerului de col uterin în Republica Moldova

Lansarea Studiului post intervenție pentru determinarea cunoștințelor, atitudinilor și practicilor privind prevenirea cancerului de col uterin în Republica Moldova

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) anunță lansarea Studiului post intervenție pentru determinarea cunoștințelor, atitudinilor și practicilor (Studiul KAP) privind prevenirea cancerului de col uterin în Republica Moldova.

Acest studiu se realizează repetat în Republica Moldova, în scopul evaluării în dinamică a schimbărilor la nivel național cu privire la accesul și calitatea serviciilor de prevenire a cancerului cervical, precum și a nivelului de conștientizare a importanței prevenirii cancerului de col uterin și a gradului de predispunere pentru realizarea screeningului cervical, inclusiv și de accesare a serviciilor de screening cervical de către populația țintă.

Rezultatele cercetării vor fi utilizate pentru actualizarea recomandărilor bazate pe evidențe pentru luarea deciziilor în vederea îmbunătățirii continue a accesului și calității serviciilor de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova, cât și a intervențiilor de comunicare în scopul determinării creșterii accesării de către populația țintă a serviciilor de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova.

Acest studiu se desfășoară în condițiile pandemiei COVID 19 și întrunește toate rigorile de protecție si prevenire a răspândirii noului coronavirus în rândurile populației intervievate, dar și a personalului implicat în realizarea studiului. Astfel, operatorii de teren implicați în sondaj sunt instruiți cum să utilizeze corect echipamentele de protecție și cum să colecteze datele în contextul situației de urgență în sănătate publică și vor utiliza seturi de  echipament de protecție împotriva noului coronavirus, care includ  mască facială, mănuși și dezinfectant. De asemenea, respondenții participanți la studiu vor primi mască facială de protecție și mănuși de unică folosință.

Colectarea datelor cantitative în cadrul studiului are loc în perioada august – octombrie 2020 și se desfășoară pe un eșantion populațional de femei, național reprezentativ pentru grupul de vârstă cuprins în intervalul 25-61 ani (grupul țintă eligibil pentru screeningul cervical în Republica Moldova). Componenta calitativă a cercetării include realizarea interviurilor individuale cu femei din populația țintă, la fel și cu prestatorii de servicii de prevenire a cancerului de col uterin și experți în domeniul sănătății din Republica Moldova.

Studiul KAP post intervenție pentru determinarea cunoștințelor, atitudinilor și practicilor privind prevenirea cancerului de col uterin în Republica Moldova este realizat cu suportul Companiei Magenta Consulting, în cadrul Proiectului „Prevenirea Cancerului Cervical în Republica Moldova”desfășurat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNFPA, SDC, Asociația Internațională pentru prevenirea cancerului de col uterin, Organizația Mondială a Sănătății și alți parteneri.