Noile prevederi de depistare şi tratament a cazurilor COVID-19 aprobate în Protocolul provizoriu

Noile prevederi de depistare şi tratament a cazurilor COVID-19 aprobate în Protocolul provizoriu

Pacienţii externaţi sau excluşi din tratament la domiciliu nu vor sta în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile.  Noua reglementare se regăsește în Protocolul provizoriu COVID-19, modificat în conformitate cu noile recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi rezultatele studiilor la nivel internațional. Decizia a fost luată după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul European pentru Prevenire şi Control al Bolilor au stabilit că, după suportarea infecţiei COVID-19, pacienţii nu sunt contagioşi şi nu prezintă pericol epidemiologic după 10 zile de boală.

Potrivit protocolului, externarea/excluderea din tratament la domiciliu a asimptomaticilor se va realiza peste 10 zile de la efectuarea testului pozitiv, fără testare repetată pentru confirmare negativă. După aceasta, autoizolarea nu va mai fi necesară.

Externarea persoanelor confirmate cu COVID-19 cu forme uşoare şi medii  se va realiza cel puţin peste 10 zile de la apariţia simptomelor şi adiţional 3 zile fără simptome, fără a fi testate la externare. Similar se va proceda şi în cazul persoanelor confirmate cu COVID-19, cu forme uşoare ale bolii, aflate în tratament la domiciliu. După aceasta, autoizolarea nu va mai fi necesară.

Testarea la externare se va efectua doar pentru pacienții adulţii cu forme grave COVID-19, copiii cu pneumonii confirmate şi forme severe de boală, minorii cu vârsta mai mică de 7 ani.

În cazul persistenţei semnelor post-COVID-19 după externare, pacientul poate continua tratamentul de recuperare la domiciliu sub supravegherea medicului de familie, fără a sta în izolare. Suplimentar vor fi supuse testării obligatorii la virusul COVID-19 pacienţii cu diagnostic oncologic confirmat, pentru cure de radioterapie, chimioterapie sau intervenţii chirurgicale, cu maxim 48 ore înainte de internare; pacienţii cu boli de sistem şi autoimune, care administrează preparate imunosupresoare, cu maxim 48 ore înainte de internare; pacienţii HIV/SIDA şi cu tuberculoză, cu maxim 48 ore înainte de internare; pacienţii cu pneumonie şi SARI fără altă etiologie (ex. gripală) de toate vârstele; pacienţii înainte de procedura de transplant (în cadrul spitalului).

De asemenea, au fost extinse categoriile de pacienţi care pot fi plasaţi în tratament la domiciliu cu forme uşoare de COVID-19, fără patologii concomitente şi care dispun de condiţii de autoizolare la domiciliu. Este vorba despre persoanele cu vârsta mai mare de 65 ani și copii mai mari de 7 ani.

Comisiile de specialitate au recomandat  excluderea preparatelor Lopinavir/Ritonavir, Hydroxychloroquinum şi Interferon din următoarea ediţie a Protocolului provizoriu de tratament a infecţiei COVID-l9. Determinarea anticorpilor anti-SARS-CoV-2 IgM şi IgG prin metoda Elisa este indicată în cazurile de efectuare a studiilor.