Autoritățile din sănătate și cele cu funcții de control îndeamnă agenții economici să respecte măsurile de prevenire a infecției COVID-19. Crește numărul încălcărilor depistate.

Autoritățile din sănătate și cele cu funcții de control îndeamnă agenții economici să respecte măsurile de prevenire a infecției COVID-19. Crește numărul încălcărilor depistate.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională Transport Auto continuă acțiunile de prevenire și control a răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul țării, în vederea monitorizării respectării de către populație și agenții economici a măsurilor aprobate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP).

În perioada 26 august-03 septembrie curent, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au verificat 39 de obiective, printre care frizerii, farmacii, instituții medicale, unități de comerț și de producere/industrie, fiind întocmite 5 procese verbale privind depistarea neconformităților. La fel, în perioada de referință, au fost supuse verificării 1246 instituții de învățămînt general și 88 instituții de invatamânt profesional tehnic.

Printre abaterile semnalate cel mai des, se numără neefectuarea triajului medical al angajaților la începutul zilei de muncă și a termometriei vizitatorilor/clienților, lipsa echipamentului de protecție sau utilizarea incorectă a acestuia, lipsa sau nerespectarea programului de igienizare a spațiilor, lipsa avizelor la substanțe biodestructive.

Totodată,  pe parcursul săptămânii curente, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au verificat 172 de unități comerciale, printre care magazine alimentare, farmacii veterinare, depozite, unități de procesare și de alimentație publică, fiind depistate 16 neconformități. Totodată, au fost inspectate 35 piețe agro-alimentare, drept urmare fiind întocmite 20 procese verbale.

Acțiuni de monitorizare a respectării măsurilor aprobate de CNESP au desfășurat și reprezentanții Agenției Naționale Transport Auto, în raioanele Strășeni, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Rîșcani și Soroca, o atenție fiind acordată autobuzelor care transportă elevi. În mare parte, sunt respectate măsurile de protecție și prevenire a răspândirii infecției COVID – 19.

Activitatea Ministerului Afacerilor Interne a fost concentrată pe menținerea ordinii publice și respectarea măsurilor anti-COVID-19, angajații MAI oferind suport structurilor de stat implicate în organizarea și buna desfășurare a procesului educațional, începând cu 1 septembrie.

Urmare a efectuării controalelor, în perioada 26-31 august, au fost documentate 239 de încălcări, ce vizează activitatea unităților de comerț, a piețelor comerciale, a zonelor de agrement, precum și a lăcașurilor de cult. Totodată, pe parcursul ultimei săptămâni, se atestă o îmbunătățire a nivelului de respectare a măsurilor aprobate de CNESP.

Autoritățile vin cu un îndemn pentru toți cetățenii și agenții economici, să respecte măsurile de protecție în sănătate publică:

-Evitarea aglomerațiilor și respectarea distanței de minim 1 m;

-Evitarea organizării evenimentelor ce presupun un grup mare de persoane;

-Purtarea corectă a măștilor. Aceasta trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

-Asigurarea personalului cu echipament de protecție;

-Efectuarea termometriei vizitatorilor și personalului. Monitorizarea stării de sănătate;

-Dezinfectarea suprafețelor.