Apelul autorităților publice locale către părinți, cu privire la respectarea normelor anti Covid-19 în procesul educațional

Apelul autorităților publice locale către părinți, cu privire la respectarea normelor anti Covid-19 în procesul educațional

Primăria municipiului Chișinău îndeamnă părinții a căror copii frecventează școlile și grădinițele din capitală, să respecte măsurile luate de instituțiile educaționale, în vederea prevenirii și stopării răspândirii virusului COVID-19.

Viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a informat luni, în cadrul ședinţei operative a serviciilor Primăriei, că redeschiderea și reluarea activității instituțiilor educaționale, în condițiile actuale de pandemia provocată de Covid-19, este realizată conform unei abordări bazate pe riscuri. Iar pentru a maximaliza beneficiile educaționale, de dezvoltare și de sănătate pentru copii/elevi, cadre didactice, personal și comunitate, autoritățile vin cu următoarele recomandări:

  • Examinați elevul (copilul), efectuați termometria, dimineața înainte de a-l trimite/aduce la grădiniță/școală;
  • Rețineți elevul (copilul) la domiciliu în cazul febrei mai mari de 37 °C sau a apariției unor semne suspecte (dureri în gât, eliminări nazale, dureri de cap, tuse ș.a.). Contactați medicul de familie și informați dirigintele/educatorul;
  • Excludeți contactul elevului (copilului) cu bolnavi COVID-19, iar în cazul unui contact cu un bolnav, plasați elevul/copilul în autoizolare, anunțând medicul de familie și dirigintele/educatorul;
  • Respectați măsurile de profilaxie a infecției COVID-19 recomandate de autorități pentru perioada de pandemie și stare de urgență în sănătate publică, la aducerea și luarea elevului (copilului) la/de la școală/gimnaziu/liceu;
  • Cooperați cu școala/grădinița și raportați toate cazurile de COVID-19 înregistrate în familie;
  • Supravegheați respectarea de către elevi (copii) la domiciliu și în spațiile publice a etichetei tusei și a strănutului, igienei mâinilor, distanțării fizice;
  • Respectați graficul de aducere și luare a elevului/copilului la/de la școală/grădiniță.

E de menționat că fiecare instituție de învățământ din municipiul Chișinău, activează conform unui plan aprobat din cele șapte scenarii puse la dispoziție de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.