La mulți ani, dragi lucrători medicali și farmaciști!

La mulți ani, dragi lucrători medicali și farmaciști!

În fiecare an, în a treia duminică a lunii iunie, este marcată Ziua Lucrătorului medical și a farmacistului. Acum, mai mult ca oricând, în perioada pandemiei de COVID-19 suntem profund recunoscători eroilor în halate albe pentru că sunt zi de zi alături de pacienți, pentru a le oferi ajutor și a salva vieți.

Conducerea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale aduce sincere felicitări și gratitudine tuturor lucrătorilor medicali și farmaciștilor din sistemul național de sănătate, venind cu un mesaj de mulțumire și apreciere:

”Astăzi și în fiecare zi,  activitatea voastră trebuie și merită vociferată, respectată și aplaudată, mai mult ca oricând. Am avut parte de un an al schimbărilor. Împreună am dus o luptă pentru viață, despre care se va scrie în istorie.  Am reușit să conturăm lumii întregi principiile de speranță, grijă, încrederea zilei de mâine, valori care atât de mult vă definesc.”, a menționat secretarul de stat Denis Cernelea.

”În această perioadă complicată de pandemie, sistemul de sănătate a demonstrat mai mult ca niciodată, unitate și solidaritate, având un singur scop, sănătatea populației. Vă mulțumim pentru profesionalism, devotament și responsabilitate, pentru sacrificiile pe care le faceți zi de zi, pentru nopțile nedormite pentru a salva vieți. Respect și admirație pentru tot ce faceți.”, a completat secretarul de stat Tatiana Zatîc.

”Sunteți adevărații temerari, un exemplu de tenacitate, voință și forță. Vă mulțumim pentru contribuția voastră la bunăstarea și sănătatea întregii țări. Să aveți parte de sănătate, realizări frumoase, bunăstare și respectul binemeritat din partea societății. Toate gândurile noastre se îndreaptă către dumneavoastră. La mulți ani, dragi lucrători medicali și farmaciști!”, a încheiat mesajul de felicitare, secretarul de stat Igor Curov.

În semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea ireproșabilă, capacitatea de sacrificiu, grija față de pacienți, profesionalismul și devotamentul cu care își exercită profesia, peste 2000 de lucrători medicali din țară au primit diplome, din partea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova.

Aducem un omagiu și exprimăm sinceră compasiune familiilor lucrătorilor medicali decedați de COVID-19, printr-un moment de reculegere ținut în memoria profesioniștilor care nu mai sunt în viață.

Menționăm că, în sistemul național de sănătate activează peste 60 mii de lucrători medicali și farmaciști, care azi își sărbătoresc ziua profesională.

Sursa: Ministerul Sănătății